ei conteaza .

Destule ma dor .

Au ramas doar scrum anii ce-au trecut

De-asta vezi in mine azi , doar un necunoscut

Am trecut peste trecut ca un surd

Ca vorbeai dar uneori preferam sa nu te-ascult

Si sunt vorbe de care ma lovesc ca de un scut

Ca nu pot trai prezentul cu gandul la trecut

Caut un capat de drum in fiecare inceput

C-am crezut in valori ce cu timpul au disparut

As fi preferat sa taci

Sa nu te prefaci

Ca nu devii un alt om

Dupa haina ce-o imbraci

Ai fi preferat sa fiu altul desigur

Uneori as fi preferat sa raman singur

As fi preferat sa mint decat sa zic pe fata

Ca purul adevar doare cel mai tare in viata

Incerc sa trag tare sa o iau de la inceput

Sa trec peste obstacole de care odata m-am temu

Sa trec peste cuvant fara sabie si scut

Sa ard toate amintirile din vastul trecut

Am incercat sa strang mai mult cu toate c-am pierdut

Ca si prietenii care-mi erau aproape si au disparut.

Ma simt pierdut ca pe multi nu-i mai gasesc

Si doar in trecut daca ii caut ii mai intalnesc

E firesc sa ai resentimente

Ca din zece tovarasi au ramas doua amprente

Amintiri ucise de timpul ireversibil.

Au fost momente peste care am trecut singura stii bine

Nu te face ca-mi duci lipsa cand vezi un strain in mine

Au ramas doar simple rame in urma multora

Aceleasi rame ce le-a lasat timpul si-n urma ta

Simt ca imi lipsesti mai mult pe zi ce trece

Si nu-mi cere explicatii ca oricum n-ai intelege

Si uit amintirile,inghit in sec vorbele spuse din orgoliu

Sunt dure sentimentele-n contradictoriu

Traiesc cu sufletul gol, pierdut noaptea printre rime

Caci tot ce a mai ramas, e doar strainul din mine

Imi amintesc de tot …

De noptiile pierdute repetate a mia oara

De momentele in care imparteam o tigara

Cum ar fi dacă am şti, ce se-ntâmplă zi de zi

Cum ar fi dac-am ghici ziua în care vom muri

Cum ar fi dacă, naufragiaţi pe o barcă

Am sta cu frica-n sân, să nu fim înghiţiţi de apă

Vise distruse

Ma intreb de ce destinul a decis sa ne intalnim

Si apoi ne`a ucis fiecare vis

Facandu`ne sa suferim

Daca vei pierde tot ce`ai construit o viata

Iti las un loc de veci printre poetii morti

Dar inca in viata!

Invata!

Sa nu`ti pastrezi sufletul in gheata

Iesi in fata

Pentru ca la sfarsit e doar un cimitir si multa ceata..

Si ma ustura limba de la atatea cuvinte amare

Si vorbe goale

Pe care le spun fara sa ma gandesc

Ca ma grabesc

Fiecare vers pe care l spun acum

Il spun direct

Ca fiecare pas pe care l fac cand merg…

Ganduri albastre

Viata ? Viata e doar un sir de intamplari, bune si rele, dar sirul se rupe, atunci nici o ploaie de stele nu lumineaza strada intunecata si rece din inima ta…Ploua cu cutite din fier..si ele strapung orice speranta, ucid orice amintire frumoasa…dar uneori, sirul poate fi legat inapoi,atunci viata devine o absurditate..De ce auferim atat? De ce oamneii nu pot fi mai buni? De ce fiecare moment de fericire se plateste in lacrimi si ganduri negre? Nimeni nu`mi va raspunde la aceste intrebari…Poate ca e de ajuns doar sa le pun… In zilele reci si triste, o avalansa de ganduri ne invadeaza complet mintea, din toate clipele frumoase , ramane doar scrum..si atunci, inecati in alcool..depanam la amintiri plangand, apoi radem..suntem intr o stare nedefinita…Pe z ice trece murim cate putin..iar la final.realizam ca suferinta a omorat tot ce era frumos din noi…Din tigara vietii a ramas doar filtrul.care, usor usor va fi fumat si el ..

Poveste.

Sunt clipe cand toate le am

Viata se duce`n sir de cuvinte

Doar o raza de lumina eu vroiam

Fara sa rascolesc amintiri prin minte

Am pus picaturi de viata

In cafeaua de dimineata

Am visat la o lume a noastra

Dar am alungat visele pe fereastra..

M a distrus timpul dormind peste hartii

Scriam si plangeam caci tu nu mai vii

Rupeam bucati din lumea noastra

Acum nu mai am aripi de pasare maiastra

Am cazut il al tristetii abis

Aici este interzis orice vis

Ganduri negre vin din noapte

Versurile se transforma n soapte

Pe aripile iubirii..

Pe aripile iubirii noi zburam

Pe aripile iubirii noi zburam

Ne sopteam vorbe de iubire

Printre nori albi ne sarutam

Acum totul este o amintre

Prindeam rasaritul impreuna

Ne uitam noaptea la luna

Vedeam stele cazatoare

Ne mangaiau razele de soare

Precum vara , iubirea a disparut

Tot ce era pur s a pierdut

Pe sub crengile aspre stateam

Spre visul vietii inaintam

Tot ce mi`a ramas e un suflet ravarsit

Dar fiecare iluzie are si`un sfarsit…

Fantezii in nuante de violet…

Fantezii in nuante de violet…

Ninge..Totul e atat de pur, fulgii imi dau senzatia unui nou inceput, o noua viata…Dar stiu ca in curand, vor disparea toti fulgii, si odata cu ei, vor disparea si fanteziile…Va ramane doar gheata si putina zapada murdara, se vor muradrii si gandurile mele…iar nuantele de mov in care am pictat sperantele se vor transforma usor in nuante de gri neutru… De ce fiecare moment de fericire are un sfarsit tragic? De ce nu putem, pur si simplu, sa fim in continuu fericiti? Oare atunci nu am fi umani? Intrebari fara raspuns… Ah. Imi doresc doar o secunda de fericire completa..Imi doresc o singura raza de lumina si un singur fulg de nea, pentru ca sunt sigura ca`mi vor lumina viata. Ma infior la auzul acestui cuvant, “viata”, am inceput sa cred ca viata e doar o absurditate , e doar un razboi, pe care il purtam la nesfarsit stand cu sabiile in mana , dar fiind atacati miseleste…Viata ne loveste tocmai atunci cand suntem doborati , atunci cand nici mii de raze nu aduc stralucirea unei noi dimineti. Atunci cand soarele rasare doar pentru ca a venit timpul,dar razele lui nu aduc fericirea..aduc doar apasarea unei noi zile..

Noi oamenii, iubim..Ah. iubirea? Iubirea este o mica poarta spre iesirea din realitate, dar cu timpul. Zidul nu mai rezista, si atunci, se darama..Ochii sunt invadati de lacrimi …Apar mii de intrebari dar niciun raspuns… Daca viata nu este corecta, de c ear fii iubirea?...

Aceasta este viata pe care o traim..Fiecare dintre noi a pierdut rasaritul soarelui,umbra paianjenului..roua diminetii…si cu timpul.observam ca zilele se scurg tot mai fade, una cate una…